Articole Blog

Articole Proiecte Case

Casa cu demisol: 3-025


Casa cu demisol: 3-025

Acest model de casa cu demisol se remarca prin volumetria placuta ce se infatiseaza la exterior si prin tratarea particulara a spatiului interior, proiectul 3-025 adresandu-se persoanelor care isi doresc o locuinta luminoasa si eleganta, exprimand originalitate.

Fatada principala este marcata de ferestre care anticipeaza modul in care se contureaza incaperile  in interior. Astfel, in dreapta intrarii, care este evidentiata printr-o copertina, se profileaza un perete de sticla pe inaltimea intregii cladiri, ce defineste un spatiu dezvoltat pe verticala, iar alaturat exista doua goluri care indica prezenta unor camere diferite.

Cladirea este constituita din demisol si parter, distributia catre cele doua niveluri facandu-se dintr-un hol de 5,5 mp. Primul nivel, demisolul, cuprinde un living de 30,4 mp, o bucatarie spatioasa de 12,9 mp, in care exista si un loc de luat masa si o camara de 1,9 mp, utilizata pentru inmagazinarea produselor alimentare, o baie de 4,4 mp si un dormitor de 11,2 mp, care poate deveni birou sau biblioteca, beneficiind de o iluminare buna. De asemenea, locuinta este prevazuta cu numeroase spatii de depozitare pentru o organizare eficienta.

Cel de-al doilea nivel, parterul, accesat din holul de intrare, prezinta un living secundar, cu o suprafata de 19,5 mp, care face legatura cu spatiul demisolului prin intermediul unui gol, scaldat in lumina, avand rolul de a asigura o buna comunicare intre spatii si de a creea senzatia de fluiditate. In felul acesta se definesc doua centre de interes, care pot face fata unui numar mare de oaspeti si care ofera intimitate membrilor familiei, ce apartin, in general, unor generatii diferite. Tot aici exista o baie de 4,4 mp si doua dormitoare, de 12,9 mp si 11,2 mp, primul fiind prevazut cu un dressing de 3,7 mp.

In ceea ce priveste iluminarea, casa se bucura de ferestre largi care ofera un maximum de luminozitate, atat zonelor de zi, cat si celor de noapte, contribuind la realizarea unei ambiante interioare placute, adecvate mediului familial. In plus, zonele vitrate au un rol estetic major, oferind unitate si noblete fatadelor.

Casa, cu o amprenta la sol de 80 mp si o suprafata totala de 160 mp, dispune de spatii generoase, necesare unei familii care isi doreste sa petreaca momente speciale alaturi de familie si de prieteni, reprezentand o alegere avantajoasa din punct de vedere functional, estetic si economic.