Articole Blog

Articole Proiecte Case

Proiect de casa mica cu mansarda: 2-014


Proiecte case mici: 2-014

Din categoria de proiecte de case mici cu mansardă, vă prezentăm modelul 2-014, care reprezintă o soluție eficientă de exploatare a unui teren de dimensiuni reduse. Locuința are o amprentă la sol de 52 mp, fiind desfășurată pe un plan dreptunghiular cu lungimea de 7,6 m și lățimea de 6.8 m, ceea ce o recomandă pentru un teren îngust, cu deschidere mică.

Specific stilului contemporan, exteriorul casei este definit de linii clare și elegante, având un acoperiș simplu in doua ape, ale cărui elemente se regăsesc și în copertinele care protejează cele două platforme de acces.

Intrarea principală în locuință se face printr-un vestibul de 3,4 mp prevăzut cu două spații de depozitare. Din această încăpere se intră în living-ul luminos, a cărui suprafață generoasă de 24,5 mp este separată vizual în două zone: una mai retrasă, destinată în exclusivitate activităților de recreere și relaxare și o altă zonă, de legătură, care comunică cu baia de serviciu și cu bucătăria spațioasă de 9.5 mp. Totodată, în partea intens circulată a living-ului a fost inclus un dressing de mari dimensiuni și tot de aici se formează scara interioară, care duce spre holul mansardei, de unde se face accesul spre camerele de noapte.

Spațiul de odihnă și de noapte cuprinde trei dormitoare, dintre care două sunt identice ca mărime, fiecare având o suprafață ce se apropie de 10 mp. Dormitorul mai mic, de 8,4 mp, poate fi transformat într-o cameră de oaspeți plăcută și primitoare sau poate fi amenajat special pentru unul dintre copii.Astfel, proiectul 2-014 se adresează persoanelor care sunt în căutarea unei variante accesibile pentru construcția unei case de locuit sau de vacanță, dotată cu toate funcțiunile necesare unui trai confortabil pentru o familie de trei sau patru persoane.
Pentru un pret de numai 300Euro, puteti achizitiona online proiectul pentru obtinerea Autorizatiei de Construire – DTAC sau pentru 675Euro proiectul care include si executia structurii de rezistenta. Plata o puteti face online sau ramburs la primirea documentatiei tehnice.