Proiectul 2-007 propune o casă permanentă sau de vacanță cu încăperi generoase și cu un stil arhitectural modern și deosebit de elegant. Deși suprafața construită este relativ mică, de 60 mp, organizarea funcțională pe două niveluri a permis atingerea confortului necesar unei familii de trei sau patru persoane.
Încă de la prima vedere construcția se remarcă prin bovindoul ieșit din linia fațadei principale, ce-i conferă un aer somptuos și impunător atât la exterior, cât și la interior, unde corespunde living-ului și dormitorului matrimonial. Bovindoul prezintă câte trei ferestre la parter și la mansardă, astfel încât, pe lângă forma originală, cele două încăperi beneficiază și de multă lumină naturală.