Recent inclus în magazinul nostru online, în colecția de proiecte de case parter, modelul 2-019 prezintă o locuință simplă, dar deosebit de elegantă, potrivită pentru o familie de trei sau patru persoane. Casa are o amprentă la sol de 102 mp, fiind organizată pe un singur nivel cu dimensiunile de 11,85 m lungime și 9,8 m lățime.
Fațada principală este marcată de o terasă deschisă, amplasată asimetric, care nu doar completează frumos aspectul exterior al construcției, dar poate servi, de asemenea, ca o zonă suplimentară de relaxare în aer liber a întregii familii. Intrarea principală, protejată de acoperișul terasei, dă într-un hol spațios în jurul căruia sunt dispuse toate încăperile locuinței. În prelungirea holului a fost proiectată camera tehnică a cărei suprafață de 3,6 mp permite amplasarea, în caz de necesitate, a unei instalații de încălzire pe lemne.
Urmând modelul clasic, în care spațiul de zi este separat de cel de noapte, proiectul conține toate funcțiunile necesare unei case moderne de locuit sau de vacanță. Zona de zi, luminoasă și primitoare, cuprinde living-ul generos de 19 mp și bucătăria de 10 mp cu ieșire spre terasa din spatele casei. Ambele încăperi au fost concepute astfel încât să răspundă cerințelor moderne de spațiu și confort.
Zona de noapte este formată din două dormitoare cu dimeniuni egale (11,2 mp fiecare), separate de o baie spațioasă (4,8 mp) prevăzută cu cadă și cu fereastră pentru o aerisire optima. Suplimentar, pentru un plus de comoditate, în această parte a locuinței au fost proiectate două dulapuri înzidite.
Astfel, proiectul 2-019 propune o locuință mică, dar practică și eficient compartimentată, capabilă să ofere un mediu plăcut atât pentru traiul de zi cu zi, cât și pentru momentele de relaxare alături de prieteni.
Puteti cumpara pachetele de proiectare online, iar plata o puteti face prin oricare din metodele urmatoare: SMS, CARD online, transfer bancar, ramburs (pentru proiectele tiparite).