Conceput pentru o familie de patru sau cinci persoane, proiectul de casă 3-002 propune un volum armonios, cu un partiu coerent, care poate fi adecvat atât pentru zonele de munte, cât și pentru cele urbane, datorită calităților de care se bucură.
Această locuință unifamilială dispune de o suprafață totală de 162 mp și o amprentă la sol de 81 mp, ceea ce o face adaptabilă unui teren de dimensiuni reduse. În fațada principală se pot remarca jocuri de volum care dinamizează aspectul general al casei, încadrând-o într-un registru ludic. Accesul la parter se face prin intermediul unei mici terase și al unui vestibul care asigură distribuția către funcțiunile zonei de zi.
Astfel, la parter, în zona intrării, există un grup sanitar de 4 mp, iar mai departe se accede într-un hol din care se face distribuția atât către etaj, cât și către bucătărie, living și dining. Aceste spații sunt orientate unele către altele în scopul unei bune comunicări, care să susțină activitățile zilnice ale familiei. Bucătăria, cu o suprafață de 12,3 mp, oferă un spațiu generos pentru pregătirea și servirea mesei, având capacitatea de a suporta toate dotările necesare. Livingul se conturează ca o prelungire a holului, fiind delimitat de acesta din urma prin uși glisante și dispune de un spațiu de 20,5 mp, iluminat natural prin intermediul a 3 ferestre dispuse lateral. Diningul de 14 mp, aflat într-o strânsă legătură cu livingul, își păstrează totuși individualitatea prin intermediul ușilor culisante, dar și prin faptul că poate fi accesat din hol, precum un spațiu distinct. Acesta își exprimă prezența și în linia fațadei principale, ocupând un spațiu privilegiat, aflat în concordanță cu impontanța pe care și-o asumă.
Etajul este rezervat în exclusivitate zonei de noapte, cuprinzând trei dormitoare dispuse în jurul unui mic hol, gândite ca spații semi-autonome, în sistem garsonieră, fiecare beneficiind de baie și dressing proprii . Această repartiție a spațiilor satisface nevoia de intimitate a membrilor familiei și valorifică fiecare metru pătrat al locuinței.
Așadar, cu toate că fiecare încăpere are o individualitate bine definită, între functiuni există o comunicare subtilă, dar fermă, care personalizează spațiul și îi conferă unitate, această locuință reprezentând o soluție convenabilă pentru oricine își dorește un spațiu inedit, corect din punct de vedere functional.